Cartea de colorat

 A fost odată o fetiţă căreia îi plăcea să coloreze. Ea folosea toate creioanele din penar, în special pe cele roşii, portocalii, verzi şi albastre. Îi plăceau în mode deosebit culorile tari, aprinse. Dar întâmpina probleme când trebuia să coloreze pentru că ieşea afară din contur. Ea colora, colora şi iar colora, dar culorile ei mergeau în toate direcţiile pe foaie. Desenele ei nu semănau practic cu nimic pentru că era ocupată să depăşească conturul, să nu-l vadă şi să pretindă că acesta nici măcar nu există. Ea le arăta desenele prietenilor, profesorilor, adulţilor, iar aceştia o întrebau:
– Ce-i asta?
Fetiţa le răspundea:
– Nu vedeţi? Şi începea să le explice ce desenase, dar nimeni nu părea să fie în stare să descifreze desenul fără a i se explica de către fetiţă ce reprezintă acesta.
Într-o zi, profesoara fetiţei se hotărî să aibă o discuţie cu ea privind modul ei de a colora. A rugat-o să aducă cartea ei de colorat.
– Din câte văd, atunci când colorezi, ocupi toată foaia. Nu pare că eşti în stare să stai în interiorul conturului, îi spuse profesoara.
– Care contur? Eu nu văd nici un contur. Nu m-a învăţat nimeni că ar exista un contur, spuse fetiţa, cu o privire derutată.
Profesoara, care avea foarte multă răbdare, i-a arătat fetiţei conturul despre care vorbea. A întors apoi foile din cartea de colorat până la o pagină ce nu fusese colorată. A trasat conturul cu degetul pentru ca fetiţa să înţeleagă ce vroia să zică.
– Acesta e conturul şi trebuie să stai în interiorul său, îi explică profesoara.
– Dumnezeule, spuse fetiţa. De asta am întâmpinat atât de multe probleme…pentru că nu am fost atentă la contur? Spuse ea cu lacrimi în ochi. Profesoara dădu din cap în semn că „Da”, fără a scoate însă nici un cuvânt.
Fetiţa continuă să se uite cu tristeţe la profesoară şi o lacrimă i se prelinse pe obraz.
– Câteodată am impresia că nici eu nu am contur. Mă uit spre mâna mea şi mi-e greu să-mi dau seama unde se termină. Pare că cineva a colorat peste tot şi m+a contopit cu lucrurile din jur.
– Hmmm, spuse profesoara, poate de asta întâmpini dificultăţi când trebuie să colorezi şi să stai în interiorul conturului. Ce-ar fi să ne apucăm să exersăm, iar eu am să îngroş conturul pentru ca tu să-l vezi mai bine şi să stai în interiorul lui. Nu va trece mult până când te vei uita la braţele tale şi vei putea să vezi unde este braţul tău şi unde este restul corpului tău.
– O, mulţumesc foarte mult, spuse fetiţa, surâzând pentru prima dată.
Începând din acel moment, profesoara a învăţat-o despre contururi, despre colorat şi despre cum să se vadă pe sine. Ea exersa în fiecare zi şi devenea tot mai bună pe zi ce trecea, până când, într-o zi, ea a colorat o pagină întreagă şi nu a ieşit deloc din contur. Aceasta a fost şi ziua în care a descoperit că dacă se uită la braţul ei, acesta arată ca un braţ normal. A fost foarte mândră de propria persoană când le-a arătat colegilor imaginile pe care le-a colorat şi când a văzut că toată lumea ştia ce reprezintă acele desene. Fetiţa era atât de fericită că învăţase despre contururi încât îi aduse profesoarei multe liniare ca daruri de mulţumire, pentru că, la urma urmelor, liniarele au multe de-a face cu contururile.
Mesaj: poţi să-ţi creezi propriul spaţiu personal şi să înveţi să te comporţi într-o manieră adecvată.

Pagini Similare

Tags

Distribuie