Chiţ, şoricelul fricos

Chiţ era un şoricel care trăia într-o gaură din perete aflată în colţul casei. În fiecare dimineaţă, după ce se trezea căuta cu mare poftă sandwich-ul cu brânză şi pâine prăjită. Existau însă unele dimineţi când nu avea poftă deloc. Şi asta pentru că în noaptea precedentă fusese mai speriat decât în alte nopţi. De fapt, lui Chiţ îi era frică de întuneric.
El ştia că nu era singurul căruia îi este frică. Altor şoricei le era frică de câini şi pisici. Şi lui îi era frică de pisici. Auzise că unora le era frică de păienjeni şi şerpi, iar alţii se speriau de lucruri care pentru el erau amuzante, ca de exemplu să stea ascuns într-o crăpătură din podea. Pentru Chiţ era întunericul, dar şi pisicile. Noaptea îi era teamă să rămână singur, pe întuneric, în camera lui, iar ziua nu putea să se joace în voie pentru că în podul casei locuiau mai multe pisici. Când mergea seara în pat iar Mama Şoricică închidea lumina, el începea să fie înfricoşat. Ea ar fi lăsat lumina aprinsă pe hol dacă el ar fi vrut, dar asta părea să înrăutăţească lucrurile. De-a lungul uşilor şi peretilor începeau să defileze umbre. Păreau să-şi schimbe formele ca şi cum ceva sau cineva se ascundea în întuneric.
Când era mai mic, dacă era speriat, obiţnuia să se bage în patul Mamei Şoricică şi al Tatălui Şoricică pentru a simţi siguranţa apropierii de cineva. Acum, părinţii i-au spus că este şoricel mare şi trebuie să doarmă în camera lui aşa cum fac toţi şoriceii cuminţi atunci când cresc.
Se simţea bine atunci când Mama Şoricică stătea pe marginea patului şi îi citea o poveste sau, atunci când nu era acasă, îl suna pentru a-i spune la telefon o poveste. Uneori reuşea să adoarmă în timp ce ea citea, alteori se gândea la poveste şi uita de întuneric. Dar uneori gândurile despre întuneric se strecurau înapoi in mintea lui şi din nou începea să se simtă speriat.
Într-o dimineaţă, după ce şi-a mâncat sandwich-ul cu brânză şi pâine prăjită, Chit a plecat să-l întâlnească pe prietenul său Ursul Martin. “Există momente când simţi frică?” l-a intrebat Chiţ. Martin s-a gândit un pic apoi a răspuns, “Da, îmi este frică atunci când mă gândesc că borcanul meu cu miere s-a golit.”. Chiţ nu s-a gândit că nu este chiar acelaşi lucru, şi l-a intrebat pe Martin: “Când eşti speriat, ce faci?”
“Păi”, a răspuns Martin, “mă duc să verific dacă este miere în borcan. Dacă este, ştiu că nu am motive pentru care să mai îmi fie frică.”
Nefiind sigur că acesta este răspunsul pe care îl caută, Chiţ s-a dus şi la pisicuţa Miau. “Ce faci atunci când îţi este frică?” a întrebat-o pe Miau?
“Păi”, a răspuns Miau, “ca toate pisicuţele, uneori îmi este frică de câini. Unii câini pot fi prietenoşi şi nu vor să supere pisicuţele, dar unii câini nu sunt atât de prietenoşi şi atunci chiar este bine să îţi fie un pic de frică. Frica mă ajută să o iau imediat la fugă şi să mă protejez. Cred că asta înseamnă să înveţi care este diferenţa dintre lucrurile de care ai nevoie să îţi fie frică şi cele de care nu ai.”
“Vezi”, continuă Miau, “tu vii să stai de vorbă cu mine, deci deja ştii cum să treci peste frica pe care, de obicei, o au şoriceii faţă de toate pisicuţele. Ai învăţat că eu sunt o pisicuţă prietenoasă şi nu ai nevoie să-ţi fie frică dacă situaţia este sigură. Însă ar fi bine să-ţi fie frică de alte pisici care văd într-un şoricel masa de prânz şi nu un prieten.”
Chiţ nu mai gândise până acum în acest fel, dar s-a simţit mult mai bine când Miau i-a spus că pe unele dintre fricile lui a fost deja capabil să le depăşească.
Apoi s-a dus şi la prietenul său Mugurel, care stătea la masă şi îşi lua micul dejun, aşa cum fac toţi şoriceii dimineaţa. L-a întrebat şi pe Mugurel, “Ce faci atunci când îţi este frică?”
“Uneori îmi este frică pentru că mama ţipă la mine”, a spus Mugurel. “Nu ţipă prea des la mine şi probabil că din cauza asta îmi este frică atunci când o face. Mă gândesc că nu va fi supărată pentru totdeauna şi pentru că nici nu este, nici mie nu îmi va fi frică pentru totdeauna. Deci, îmi spun că acel sentiment va trece. Apoi fac ceva ca să mă simt bine, cum ar fi să-i dăruiesc mamei mele o îmbrăţişare, ori ies afară şi mă joc, ori merg şi vorbesc cu Marele Şoarece înţelept. De obicei, când mă întorc, mă simt mult mai bine.”
În seara aceea când Chiţ a mers la culcare avea o mulţime de întrebări în mintea sa despre discuţiile cu prietenii lui din acea zi. Ce ar fi putut să înveţe din ceea ce făceau prietenii lui? Ar putea să o roage pe mama lui să-i citească o poveste pentru a-şi lăsa gândurile absorbite de o poveste interesantă? Aceasta a funcţionat de mai multe ori în trecut. Ar putea să verifice camera – aşa cum făcea Martin cu borcanul său cu miere – pentru a se asigura că nu are nevoie să-i fie frică? Ori ar fi putut, ca şi Miau, să se întrebe dacă este potrivit pentru el ca în acest moment să-i fie frică? Exista vreun pericol real? Dacă ar fi fost, ce ar fi putut să facă în legătură cu asta? Dacă nu era, cum putea să se relaxeze şi să intre într-un somn confortabil? Putea să facă precum Mugurel şi să-şi amintească de faptul că sentimente ca frica nu vor rămâne, ci vor trece?
Tu ce crezi că a făcut? Care dintre sfaturi crezi că le-a urmat? A făcut unul dintre aceste lucruri sau le-a făcut pe toate? Ori poate că s-a gândit la alte lucruri pe care poate să le facă el? Orice ar fi făcut, sunt convinsă că, în acea noapte Chiţ s-a cuibărit în gaura din peretele dinspre colţul casei şi a avut un somn confortabil şi odihnitor.

Adaptat de Psiholog dr. Doiniţa BENTU