Comunicarea şi relaţionarea interetnică în România

Teoretizarea abordării interetnice în România

În România, convieţuiesc numeroase etnii caracterizate printr-un trecut istoric comun cu românii, dar şi printr-o existenţă prenaţională. Această existenţă este definită prin deosebiri legate de trăsături biologice,  limbă, istoria strămoşilor, religie, tradiţii şi obiceiuri.

Pe baza conştiinţei identităţii, membrii unui grup etnic construiesc o comunitate specifică, manifestată prin relaţii strânse între ei şi o uşoară izolare de ceilalţi. Caracteristicile etnice sunt învăţate şi transmise din generaţie în generaţie; în acelaşi timp membrii grupurilor etnice îşi modifică opiniile într-un mod semnificativ, sub influenţa majorităţii cu care vin în contact.

Istoria românilor a adus laolaltă, de cele mai multe ori ca urmare a unor confruntări armate, o serie de populaţii constituite astăzi în comunităţi diferite în funcţie de regiunea în care s-au adaptat şi de evenimentele istorice care au determinat stabilirea lor.

În prezent în lume, printre principalele cauze ale tensiunilor, chiar conflictelor, se numără diferenţele etnice. Înţelegerea corectă a relaţiilor ce se stabilesc între membrii diferitelor etnii reprezintă primul pas în încercarea de a dizolva tensiunile şi conflictele interetnice.

În contextul creării spaţiului european comun, rezolvarea conflictelor interetnice este un deziderat ce constituie un punct de plecare pentru o integrare reală şi o convieţuire armonioasă. Diversitatea culturală înseamnă bogăţie. Ar trebui păstrată întocmai. Dar această diversitate nu trebuie să submineze şansele unei vieţi civice în cadrul unei civilizaţii coerente, consolidată de solidaritatea membrilor săi. Multiculturalismul civic ar putea acorda Europei stabilitatea dorită, permiţând tuturor şi fiecărui individ să atingă satisfacţia deplină de a avea posibilitatea să trăiască, în acelaşi timp, în cadrul unei civilizaţii şi a câtorva mii de culturi.

Realitatea concretă a relaţiilor interculturale din România contemporană se bazează pe  două dimensiuni fundamentale ce definesc comunităţile şi polarizează aceste relaţii: apartenenţa etnică, în fapt apartenenţă naţională în sens etnic, reflectată de conceptul de  „minoritate naţională”, şi apartenenţa religioasă, fără ca între cele două dimensiuni să existe o suprapunere totală.

Referitor la relaţiile interetnice, pot fi distinse trei categorii bine diferenţiate: cazul relaţiilor cu minoritatea maghiară, cel al relaţiilor cu minoritatea romilor şi, respectiv, relaţiile cu toate celelalte minorităţi naţionale afirmate public. În privinţa relaţiilor interconfesionale, există, pe de o parte, relaţiile bisericii majoritare ortodoxe cu celelalte confesiuni în general şi, pe de altă parte, relaţiile ortodoxie – catolicism, reflectate în primul rând prin relaţiile cu biserica greco-catolică. Această clasificare este inevitabil simplificatoare dar poate fi considerată pertinentă pentru a orienta analiza cauzelor şi a dinamicii relaţiilor interculturale, recunoscând totodată gradul mare de variabilitate prezent în interiorul fiecăreia dintre categoriile avute în vedere (Polena, Ruegg, Rus, 2002).

Obiective şi ipoteze

Scopul acestei cercetări a fost de identificare şi comparare, prin diferite metode de investigaţie, a tipurilor de relaţii ce se stabilesc între români şi persoane de alte etnii din principalele regiuni ale ţării. Mi-am propus să stabilesc stilul de comunicare dominant între două categorii de populaţie din aceste regiuni, una majoritară şi una minoritară, precum şi stabilirea tipologiei de relaţionare interetnică şi extragerea tipurilor de relaţionare pozitivă orientată către societate şi bazată pe comunicare, în vederea găsirii modelului relaţional apt pentru replicare la nivelul întregii ţări.

Plecând de la aceste obiective, am anticipat existenţa unor diferenţe semnificative între modul de relaţionare dintre români şi membrii altor comunităţi etnice, în funcţie de regiune şi de etniile studiate.

METODA DE CERCETARE

Participanţii la studiu

Pentru buna desfăşurare a cercetării au fost implicaţi 400 de participanţi din cele patru regiuni ale ţării: Transilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Judeţele care au reprezentat aceste regiuni au fost: Covasna, Ialomiţa, Galaţi şi Constanţa.

Participanţii la studiu, 182 de femei şi 218 bărbaţi, au vârste cuprinse între 18-62 de ani, vârsta medie fiind de 38 de ani. Referitor la mediul de provenienţă, 275 de participanţi provin din mediul urban şi 125 din mediul rural.

Tot în contextul analizei lotului de participanţi la studiu, este demn de remarcat faptul că 56,6% dintre ei au studii medii, 22,5% studii primare, 14,3% studii superioare şi 7,3% nu au studii. De asemenea, mai trebuie spus că 72,3% sunt căsătoriţi, 19,2% sunt necăsătoriţi, 3,3% divorţaţi, 2,2% văduvi, iar 3% trăiesc în uniune consensuală.

Analizând lotul de participanţi la studiu din perspectiva tipului de căsătorie, respectiv căsătorie în interiorul sau exteriorul grupului etnic, românii au fost cei majoritari atât în ceea ce priveşte căsătoria cu o persoană de aceeaşi etnie (43,86%), cât şi cu o persoană de etnie diferită (65,22%). În ceea ce priveşte populaţia de etnie rromă, căsătoria nu se realizează decât cu o persoană de aceeaşi etnie, iar populaţia de etnie slavă şi cea maghiară au o mai mare deschidere spre căsătoria în afara grupului etnic. Turcii şi tătarii sunt mult mai orientaţi spre  căsătoria cu o persoană de aceeaşi etnie, dar  nu exclud nici căsătoria în afara grupului etnic.

În mediul urban, participanţii la studiu sunt mai deschişi către o căsătorie mixtă (34,18%) faţă de mediul rural, unde regăsim căsătoria cu o persoană de altă etnie doar în proporţie de 16,80%.

Instrumentele de lucru

În vederea atingerii obiectivelor stabilite au fost utilizate trei instrumente, şi anume:

  • Testul de determinare a personalităţii interpersonale BALES – forma A
  • Chestionar de autoevaluare a stilului personal de comunicare – stilul interpersonal (adaptat de Rodica şi Dan Cândea după S.E. O’Connell), care cuprinde două dimensiuni: blamare şi rezolvare de probleme
  • Ghid de interviu cu întrebări deschise pentru evidenţierea etichetelor stabilite de comunitate la adresa persoanelor de altă etnie.

Analiza datelor şi interpretarea rezultatelor

Pentru validarea ipotezei stabilite iniţial am efectuat o prelucrare informatizată a datelor culese în urma aplicării celor trei instrumente, prelucrarea fiind efectuată pe fiecare regiune în parte. Astfel, începând cu Dobrogea, au fost implicate trei etnii, şi anume: românii, turcii şi tătarii, iar stilul lor de comunicare pe dimensiunea „blamare”arată că cele trei etnii utilizează un stil moderat de blamare, dar românii sunt cei care, într-un procent de 19,61%, utilizează un stil puternic de blamare. În ceea ce priveşte dimensiunea „rezolvarea de probleme”, toate cele trei etnii sunt orientate spre soluţionarea problemelor apărute în cazul unui conflict.

În Transilvania au fost implicate în studiu două etnii, românii şi maghiarii. În ceea ce priveşte stilul de comunicare pe dimensiunea „blamare”, românii sunt cei care adoptă un stil moderat de blamare, în schimb maghiarii adoptă un stil puternic de blamare (80%), ceea ce denotă că, în cazul unui conflict, românii sunt mai puţin dispuşi să aducă acuze în plus faţă de maghiari, care sunt mai dispuşi să condamne în mod public pe români, să dezaprobe atitudinea acestora. Referindu-ne la dimensiunea „rezolvarea de probleme”, rezultatele arată că românii sunt orientaţi către un stil dominant de rezolvare a problemelor apărute, în timp ce maghiarii adoptă un stil moderat în acest sens.

În Moldova, etniile participante la studiu au fost românii şi slavii. Privitor la dimensiunea „blamare”, cele două etnii adoptă stiluri moderate de blamare, dar proporţia slavilor care adoptă un stil puternic de blamare este mai mare decât a românilor. Cele două etnii se implică în aceeaşi măsură în rezolvarea de probleme, adoptând un stil dominant în acest sens.

În Muntenia cele două etnii implicate în studiu au fost românii şi rromii. Ambele etnii adoptă un stil puternic de blamare, referitor la stilul de comunicare, ceea ce înseamnă că nu prea există comunicare între cele două etnii, condamnându-se, dezaprobându-se şi defăimându-se public reciproc. În ceea ce priveşte „rezolvarea de probleme”, românii sunt mai dispuşi decât rromii să se implice în rezolvarea acestora, ei adoptând un stil dominant, pe când rromii au tendinţe moderate, iar o parte dintre ei chiar tendinţe slabe (38%) de a se implica în rezolvarea conflictelor.

Nu putem să excludem din acest studiu personalitatea indivizilor care fac parte din etniile implicate, deoarece este cunoscut faptul că o bună comunicare şi relaţionare între membrii etniilor depinde şi de tipul de personalitate al fiecăruia.

Rezultatele obţinute în urma prelucrării datelor obţinute prin aplicarea Testului Bales arată că, în Dobrogea, la români, predomină tipul UF (orientat spre loialitate şi cooperare în grup), iar la turco-tătari tipul DP (orientat spre încredere în bunăstarea altora). În Transilvania, la români predomină tipurile NF (orientat spre obiectivitate)şi DPB (orientat spre identificare cu cei neprivilegiaţi), iar la maghiari, tipul UNB (orientat spre individualism şi gratificare) şi foarte apropiat ca pondere tipul UB (orientat spre relativism valoric şi expresie). În Moldova tipul predominant la români este P (orientat spre egalitate) şi foarte apropiate ca pondere tipurile PF (orientat spre iubire altruistă) şi DPB (orientat spre identificare cu cei neprivilegiaţi), iar la etnicii slavi tipurile predominante sunt UNB (orientat spre individualism şi gratificare) şi DNB (orientat spre insucces şi retragere). În Muntenia, românii adoptă tipurile DB (orientat spre  refuzul cooperării) şi DPB (orientat spre identificare cu cei neprivilegiaţi), iar rromii au ca tipuri predominante, aproximativ egale ca pondere, tipul NB (orientat spre  respingerea conformităţii sociale), tipul UPB (orientat spre sprijin emoţional şi entuziasm) şi tipul AVE (mediu oscilant, pluridirecţionat).

În urma aplicării ghidului de interviu tuturor participanţilor la studiu au reieşit o serie de etichetări care sunt mai des folosite de populaţia din regiunea respectivă. Astfel, predomină:

–         DOBROGEA: etichetare pozitivă reciprocă (normali, de treabă, obişnuiţi); percepţie pozitivă a relaţiei în sensul că nu apare dorinţa de schimbare.

–         TRANSILVANIA: etichetare predominant negativă reciprocă (reci, retraşi, intoleranţi, radicali); dorinţă puternică de schimbare de ambele părţi, fără oferire de soluţii viabile.

–         MOLDOVA: etichetare ambivalentă reciprocă (leneşi, avari, cheflii, simpatici, ospitalieri); slabă dorinţă de schimbare în sensul unei mai bune acceptări a slavilor de către români.

–         MUNTENIA: etichetare predominant negativă reciprocă (răi, intoleranţi, hoţi, distructivi, leneşi, delincvenţi); percepţie negativă a relaţiei cu dorinţă acută de schimbare a părţii opuse.

În urma rezultatelor obţinute la toate instrumentele aplicate, a fost posibilă stabilirea unei tipologii a relaţiilor interpersonale dintre etniile implicate în studiul nostru. Au fost stabilite şase tipuri de relaţionare interpersonală, plecând de modul de comunicare, implicarea în eliminarea conflictelor şi modul în care se implică persoanele în rezolvarea problemelor apărute. Aceste tipuri sunt:

  • Tipul A – puternic centrat pe rezolvarea problemelor, activ, tendinţe conflictuale reduse
  • Tipul B – puternic centrat pe rezolvarea  problemelor, pasiv, tendinţe conflictuale slabe
  • Tipul C – mediu centrat pe rezolvarea problemelor, activ, tendinţe conflictuale moderate
  • Tipul D – mediu centrat pe rezolvarea problemelor, pasiv, cu tendinţe conflictuale moderate
  • Tipul E – slab centrat pe rezolvarea problemelor, activ, cu tendinţe conflictuale puternice
  • Tipul F – slab centrat pe rezolvarea problemelor, pasiv, cu tendinţe conflictuale puternice.

Plecând de la această tipologie am stabilit ce tipuri sunt predominante în fiecare regiune, respectiv: Dobrogea (jud. Constanţa) – Tipul A; Transilvania (jud. Covasna) – Tipul D; Moldova (jud. Galaţi) – Tipul C; Muntenia (jud. Gorj) – Tipul E.

 CONCLUZII

  • Confirmarea ipotezei: există diferenţe semnificative între modul de relaţionare reciprocă între români şi membrii altor comunităţi etnice în funcţie de regiune şi de etnie.
  • Modelele bazate pe relaţionare pozitivă se deosebesc în special datorită trăsăturilor de personalitate interpersonală a subiecţilor, ceea ce le face mai puţin adaptabile şi replicabile în alte regiuni.
  • Modelele bazate pe relaţionare negativă se datorează în special aspectelor ce pot fi modelate social, precum toleranţa şi comunicarea interpersonală.
  • Modelul interetnic dobrogean se confirmă a avea caracteristici pozitive şi viabile cu validitate socială istorică, reprezentând tipul de relaţionare ce ar putea fi apt pentru replicare în celelalte regiuni.

Bibliografie

  1. Abraham, D., Bădescu, I., Chelcea, S. (1995), Interethnic Relations in Romania. Sociological Diagnosis and Evaluation of Tendencies, Editura Carpatica, Cluj-Napoca.
  2. Bourhis, R.Y., Leyens, J-F. (1997), Stereotipuri, discriminare şi relaţii intergrupuri, Editura Polirom, Iaşi.
  3. Giddens, A. (2000), Sociologie, Editura BIC ALL, Bucureşti.
  4. Hutnik, N. (1991), Ethnic Minority Identity, Oxford University Press, New York.
  5. Neculau, A. (coord.) (1996), Psihologie socială, Editura Polirom, Iaşi.
  6. Poledna, R., Ruegg, F., Rus, C. (2002), Interculturalitate. Cercetări şi perspective româneşti, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
  7. Salat, L. (2001), Multiculturalism liberal, Editura Polirom, Iaşi.

Autor: Psiholog dr. Doiniţa BENTU