Familia „suport” – factor de creştere a calităţii vieţii familiale

Cadrul teoretic al cercetării

 Numărul tot mai mare al divorţurilor după o scurtă perioadă de mariaj sau chiar după o perioadă mai îndelungată de convieţuire împreună, precum şi violenţa familială impune măsuri de eliminare a cauzelor care contribuie la aceste fenomene.

Adaptarea familiei la schimbările din perioada tranziţiei este un proces activ şi relativ autonom; astfel nu trebuie văzută o cauzalitate strictă de genul: schimbări sociale exterioare – schimbări în interiorul familiei.

După 1989, este evident că patternul familial românesc a fost în schimbare, însă acest lucru nu trebuie interpretat doar prin prisma tranziţiei la economia de piaţă. Tranziţia, cu toate aspectele ei economice şi sociale, a avut fără îndoială impact asupra familiei, una din cele mai grave consecinţe fiind inadaptarea la cerinţele societăţii actuale.

Familia suport este familia implicată în educaţia şi susţinerea unei alte familii aflate în imposibilitatea de a-şi gestiona singură problemele apărute în interiorul acesteia. Implicarea familiei suport în susţinerea membrilor pentru o viaţă de familie satisfăcătoare şi stabilă se poate realiza prin:

  • Conştientizarea a ceea ce presupun rolurile familiale şi a modalităţilor prin care se pot îndeplini rolurile conjugale şi parentale;
  • Dobândirea unor achiziţii psihocomportamentale în vederea realizării unei bune intimităţi în viaţa de familie;
  • Stimularea resurselor personale pentru optimizarea abilităţilor de relaţionare şi comunicare în cuplu şi familie;
  • Modalităţi de abordare şi gestionare a conflictelor familiale, etc.

Cercetările demonstrează că tradiţionala diviziune a muncii în familie este în proces de modificare. Diferenţierea rolurilor a rămas, în ciuda unei flexibilităţi mai mari din partea celor doi parteneri. Atitudinea faţă de statusurile şi rolurile bărbatului şi femeii în gospodărie este în general una modernă, pozitivă faţă de egalitatea relaţiilor. Totuşi, se menţine stereotipul potrivit căruia datoria bărbatului este să aducă bani în casă şi a femeii să aibă grijă de copii şi de gospodărie.

Familia suport trebuie să răspundă problemelor fundamentale cu care se confruntă familia aflată în dificultate. Ea trebuie să se adreseze fiecărui membru al familiei, acordând ajutor spiritual, educaţional, emoţional şi material, dacă este nevoie. Se urmăreşte atât ajutorarea cât şi dezvoltarea familiei pentru ca aceasta să devină independentă de orice ajutor din exterior.   

Obiectivele cercetării

Studiul de faţă reprezintă un experiment ce îşi propune modificarea calităţii vieţii unei familii disfuncţionale folosind o familie “suport”. Aceasta va încerca să transmită familiei asistate, cu sprijinul experimentatorului, câteva elemente educaţionale şi comportamentale, care să ajute familia să-şi mărească calitatea vieţii, în beneficiul soţilor şi copiilor.

Ipoteza cercetării

Se prezumă că un program comun a două familii, una funcţională  şi cealaltă disfuncţională, va duce la o creştere a calităţii vieţii la familia disfuncţională prin transmiterea experienţelor pozitive. 

            Metoda

La acest studiu au participat două familii, soţ-soţie, împreună cu copiii lor. Membrii celor două familii au vârste cuprinse între 38 şi 42 de ani, fiind foarte apropiaţi ca vârstă şi ca studii. Asemănarea dintre cele două familii se explică prin faptul că acestea, pentru implicarea în experiment, trebuiau să aibă caracteristici asemănătoare, tocmai pentru a elimina variabilele ce ar putea să influenţeze rezultatele experimentale. De asemenea, cele două familii au acelaşi număr de copii, respectiv 4.

Instrumentele utilizate

Chestionar de funcţionalitate familială – este un chestionar alcătuit din 32 de itemi, care se referă la viaţa de familie, incluzând o varietate de afirmaţii care descriu familia. Fiecărei afirmaţii îi este alocată o scală cu cinci gradaţii: 1 – foarte rar; 2 – rar; 3 – uneori; 4 – des; 5 – foarte des.

Familia funcţională este acea familie în cadrul căreia există un respect reciproc între membrii familiei, aceştia sărbătoresc împreună orice eveniment important apare, îşi petrec sărbătorile împreună, se ţine cont de părerea fiecărui membru al familiei, nu există certuri şi violenţă în interiorul familiei.

Familia funcţională este familia caracterizată prin deschidere, cea care are graniţele bine conturate, dar flexibile. Familia disfuncţională este familia care neagă prezenţa vreunei probleme sau creează probleme acolo unde nu există. Acest tip de familie dispune de o structură ierarhică necorespunzătoare.

Procedura de lucru

În urma efectuării anchetelor sociale la domiciliul celor două familii şi a discuţiilor purtate de către asistentul social  cu fiecare membru al familiei, s-a constatat că cele două familii, deşi asemănătoare ca şi număr de membri în cadrul familiei dar şi asemănătoare ca venit, sunt diferite prin comportamentul între membrii familiilor lor, în relaţiile de cuplu, comunicare, respect, educaţie, administrarea  bugetului familial etc.

Asistentul social, în urma evaluării situaţiilor celor două familii a constatat următoarele:

Familia 1 (familia „suport”) este mai deschisă, comunică mai uşor unii cu ceilalţi, se respectă reciproc, pune accent pe educaţia copiilor, se gospodăreşte mai bine, fiecare membru al familiei îşi cunoaşte atribuţiile şi are rolul său în gospodărie, administrează bine bugetul familial, copiii sunt conştiincioşi, curat îmbrăcaţi, merg cu regularitate la cursurile şcolare, părinţii verifică la şcoală în permanenţă acest lucru, dar şi rezultatele şcolare, soţii îşi adresează unul altuia vorbe frumoase, locuinţa familiei este bine întreţinută din punct de vedere igienico- sanitar.

Familia 2 este mai necomunicativă ,membrii familiei nu-şi cunosc bine atribuţiile, nu sunt gospodari, nu cunosc nici cele mai elementare norme de igienă corporală dar şi de igienă a locuinţei, nu administrează bine bugetul familiei şi tocmai din acest motiv se plâng tot timpul de  diferite lipsuri, copiii neglijează şcoala, iar părinţii dau vina numai pe copii pentru acest lucru, soţii între ei nu-şi adresează decât reproşuri şi vorbe urâte.

Pentru buna desfăşurare a experimentului, s-a recurs la o anchetă socială privind situaţia socio-economică a celor două familii implicate, a fost obţinut consimţământul membrilor celor două familii de a participa la programul pe care studiul îl implementează în vederea creşterii calităţii vieţii familiei disfuncţionale şi, de asemenea, s-a recurs la o pretestare a membrilor celor două familii, în ceea ce priveşte funcţionalitatea familială, înainte de intrarea în program şi o posttestare, după terminarea programului de intervenţie a familiei suport.  

Program de activităţi pentru perioada 1 octombrie 2008 – 15 ianuarie 2009

Programul s-a dorit a fi o intervenţie-soluţie de susţinere materială şi psihologică a familiei disfuncţionale, aflată în criză socio-economică, în scopul reintegrării familiale şi prevenirii abandonului şcolar al copiilor. De asemenea, s-au întreprins acţiuni adecvate oportunităţilor identificate pentru redobândirea normalităţii sociale a acestei familii.

S-a urmărit atât ajutorarea cât şi dezvoltarea familiei, pentru ca aceasta să devină independentă de orice ajutor din exterior. În acest sens s-au aplicat o serie de strategii de adaptare pentru o funcţionalitate pozitivă a familiei disfuncţionale, astfel:

  1. Menţinerea unităţii familiei – alocarea unei perioade de timp pentru a face lucruri împreună cu copiii şi pentru a plănui activităţi extrafamiliale.
  2. Dezvoltarea încrederii de sine şi respectului de sine – învăţarea unor aptitudini care să ajute la adaptarea şi rezolvarea unei probleme.
  3. Dezvoltarea suportului social – petrecerea timpului cu prietenii şi familia „suport”, acceptarea ajutorului acestora.
  4. Dezvoltarea unei gândiri pozitive – rămânerea într-o sferă optimistă, chiar şi atunci când se găsesc în faţa unor probleme serioase.
  5. Studierea profundă a problemelor apărute – căutarea sfatului medical sau de altă profesie.
  6. Reducerea tensiunii – fie prin exerciţii fizice, privind la televizor, întreţinând interesul pentru hobby-uri, vorbind deschis despre lucruri.
  7.  Dozarea eforturilor de adaptare – folosind mai multe strategii de adaptare într-o manieră echilibrată şi constituind, prin sinteza lor, una singură, în încercarea de a avea grijă de propria persoană şi de ceilalţi membrii ai familiei.

Programul s-a desfăşurat pe parcursul a opt întâlniri, timp în care familiile au desfăşurat diferite activităţi împreună.

 Concluzii

Concluzia generală a acestui studiu este că, în urma implementării unui program de creştere a calităţii vieţii, cu ajutorul unei familii „suport”, funcţionalitatea maritală a familiei disfuncţionale a crescut, nivelul iniţial fiind sub medie, iar după aplicarea programului, funcţionalitatea acestei familii a ajuns la un nivel mediu. Mai sunt multe aspecte care trebuie să suporte transformări în această familie, dar foarte important a fost faptul că toţi membrii familiei au fost deschişi la o bună comunicare cu familia „suport”, iar aceştia au găsit modalitatea de a se implica în vieţile membrilor familiei disfuncţionale fără ca aceştia să se simtă jigniţi sau să interpreteze altfel decât aşa cum era pusă problema de către asistentul social, adică de a oferi acel „suport” de care familia disfuncţională a recunoscut că are nevoie pentru a rezolva unele probleme care erau foarte importante pentru ei.

După cele opt întâlniri dintre cele două familii, se poate afirma că lucrurile s-au mai îmbunătăţit în familia 2, îmbunătăţirile fiind observate la nivelul comunicării dintre părinţi şi copii, dar şi dintre soţi, la nivelul efectuării şi păstrării curăţeniei în locuinţă şi în anexele gospodăreşti, la nivelul asumării rolurilor în familie, precum şi a sarcinilor ce derivă din aceste roluri. De asemenea, s-au mai observat îmbunătăţiri şi familia2 arecunoscut acest lucru, la nivelul unei mai bune gestionări a veniturilor, astfel încât ei şi-au permis să-şi facă mici cadouri de sărbători, aspect ce i-a bucurat pe toţi, mai ales că acest lucru nu se obişnuia în această familie. Cei mai mulţumiţi au fost copiii pentru că ei au primit cadouri şi din partea familiei „suport”.

Bineînţeles că în intervalul de derulare a acestui program nu au putut fi rezolvate toate problemele în aşa fel încât ele să atingă pragul normalităţii, unele dintre acestea urmând să se rezolve cu timpul, cum ar fi, de pildă, buna comunicare dintre soţi, ei încercând să nu-şi mai aducă reproşuri pentru problemele nerezolvate şi să-şi asume responsabilităţile pentru sarcinile ce derivă din rolurile pe care le are fiecare în acea familie. Soţii au promis că vor încerca să rezolve în timp această problemă şi că vor spune întotdeauna deschis ceea ce îi deranjează, fără a mai lăsa loc de interpretări.

În urma implementării acestui program se poate considera că experimentul a fost finalizat cu succes, iar ipoteza stabilită iniţial a fost confirmată, iar obiectivele au fost atinse.

Acest studiu îşi regăseşte limitele în faptul că ar fi trebuit incluse mai multe familii în acest program, de asemenea, şi mai multe familii „suport”, iar apoi să se facă o comparaţie între acestea, observând dacă are o influenţă şi caracteristicile personologice ale membrilor familiilor implicate în program. De dorit ar fi să se continue cercetarea în acest sens prin alte experimente, dar cu implicarea evaluării personalităţii membrilor din familiile implicate.

 Bibliografie

  1. Bowen, M. (1978), Family therapy in clinical practice, Jason Aronson, New York.
  2. Bunescu, G., Alecu, G., Badea, D (1997), Educaţia părinţilor. Strategii şi programe, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
  3. Ciofu, C. (1999), Interacţiunile părinţi-copii, Editura Medicală Amalteea, Bucureşti.
  4. Druţă, Fl. (2000), Psihologia educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
  5. Moscovici, S. (1998), Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt, Editura Polirom, Iaşi.
  6. Neamţu, G. (coord.) (2003), Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi.
  7. Cristea, Dumitru (2000), Tratat de Psihologie socială, Editura ProTransilvania, Cluj-Napoca.
  8. Druţă, Fl. (1998), Psihologia familiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
  9. Giddens, A. (1989),  Sociology. Cambrige, Polity Press.
  10. L’abate, L. (1994), Family evaluation – a psychological approach, Sage Publication, Inc.
  11. Mărginean, I., Bălaşa, A. (2005), Calitatea vieţii în România, Editura Expert, Bucureşti
  12. McCubbin, H., Dahl, B. B. (1985), Marriage and Family – Individuals and Life Cycles, John Wiley&Sons, Nwe York.
  13. Minuchin, S. (1974), Families and Family Therapy, Cambridge, M.A., Hardvard University Press.
  14. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (1998), Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Editura Press Mihaela S.R.L., Bucureşti.
  15. Rudică, T. (1997), Familia în faţa conduitelor greşite ale copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
  16. Stănciulescu, E. (1998), Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi
  17. Voinea, M. (1993), Sociologia familiei, Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti.
  18. Walsh, W., McGrow, J. (1996), Essentials of Family Therapy, Love Publishing Company.

   Autor: Psiholog dr. Doiniţa BENTU