Femeia abuzivă

 Aceste femei se pricep foarte bine să tragă pe sfoară la început.  Atrag bărbaţii într-o relaţie în aceeaşi manieră în care bărbaţii sadici atrag femeile, purtându-se foarte frumos în faza de curtare şi consolidându-şi propria stimă de sine. Aceste femei îşi aleg, de obicei, un bărbat foarte plăcut şi căruia îi place să aibă grijă de oameni – de exemplu, poliţişti, preoţi, şi care rezolvă problemele. Alege, de asemenea, un bărbat căruia nu-i plac confruntările şi furia, poate deoarece a fost abuzat emoţional când era copil sau a fost învăţat că furia este greşită. La începutul relaţiei, rareori este furioasă, pare că îi place sexul şi îl lasă pe el să controleze.

 Nu îşi arată cu adevărat personalitatea, iar bărbatul gândeşte „Nu asta este ea.” Odată ce simte că este iubită, începe să treacă de la pozitiv la negativ, îşi înjoseşte soţul, nefiind mulţumită de el şi învinuindu-l pentru orice suferinţă pe care şi-o închipuie că a îndurat-o. El continuă să încerce să „rezolve problema”, schimbându-se şi făcând ceea ce doreşte ea. Ceea ce nu realizează el, pentru că el rezolvă problemele, este că ea nu doreşte ca problema să fie rezolvată. Ea continuă să schimbe ceea ce doreşte pentru a-l menţine pe el în dezechilibru. „Înainte să ne căsătorim, era minunată. Maria mereu îmi aducea mâncare la serviciu, cu notiţe frumoase în ele. Credeam că am murit şi am ajuns în rai. Ziua în care ne-am căsătorit a fost ultima în care a mai gătit ceva pentru mine.”

Le lipsesc limitele în ceea ce priveşte comportamentul adecvat. Lor nu li se aplică ceea ce numim comportament adecvat. Se poate numi terapeut, profesor sau şeful soţului ei cu părerile pe care le are, crezând că sunt superioare faţă de ale oricui altcuiva. Întrerupe conversaţiile.

Găseşte probleme în mod constant, dar răspunde cu „Da, dar…” atunci când îi sunt oferite soluţii. Nu caută soluţii, le place să se plângă şi să atragă atenţia asupra lor. Ea nu greşeşte niciodată cu nimic. Poate părea o victimă celorlalţi care nu o cunosc, îi învinovăţeşte pe ceilalţi. După ce ajung să o cunoască, văd că ea refuză să-şi asume responsabilitatea pentru problemele din viaţa ei.

Posedă o memorie incredibilă pentru detalii, mai ales în ceea ce priveşte greşelile altora. Rareori uită o greşeală pe care alţii au făcut-o şi o menţionează, chiar şi peste ani. Îşi foloseşte memoria în ceea ce priveşte greşelile pentru a-i degrada pe ceilalţi. Rareori face complimente, mai degrabă petrece mult timp spunându-le celorlalţi cum au dezamăgit-o. Minte şi îşi crede minciunile. Credinţa ei este că percepţiile ei sunt cele „corecte” şi că toată lumea va vedea lucrurile ca şi ea. Adeseori spune minciuni diferite despre un eveniment la doi oameni care ar trebui să se gândească că vor vorbi unul cu celălalt. Are probleme în a prevedea reacţia celorlalţi la comportamentul ei. Atunci când ceilalţi se înfurie pe ea, nu înţelege rolul ei în această furie. Din punct de vedere emoţional este mai matură cu 3 ani şi este de prevăzut că se va comporta ca atare. Acest lucru înseamnă că este extrem de narcisistă şi centrată pe sine, îi lipseşte empatia pentru sentimentele celorlalţi. Crede că este perfectă iar ceilalţi nu, şi ar trebui să fie. Rareori poate menţine o prietenie strânsă cu o altă femeie, în afară de membri familiei sale. Are relaţii superficiale, de scurtă durată şi intense. Îl poate avea pe soţul ei ca singurul prieten apropiat şi îşi petrece tot timpul cu el, excepţie făcând atunci când este cu ceilalţi membri ai familiei. Dacă  mariajul lor nu durează, îi poate convinge pe bărbaţii cu care se întâlneşte după divorţ că fostul soţ nu o înţelegea sau că era un monstru.

Vede lucrurile în alb şi negru, corect sau greşit, fără nuanţe de gri sau zone de mijloc. Îi vede pe ceilalţi ca fiind fie perfecţi sau plini de defecte. De obicei, începe prin a privi pe cineva ca fiind grozav şi apoi îi tratează de parcă ar fi zei. Apoi se întâmplă ceva în relaţie, şi îl portretizează ca pe cineva rău şi se întoarce împotriva lui sau a ei. În general are slujbe nesemnificative şi probleme în a-şi menţine slujba. Poate trece de la o slujbă importantă la o alta. De obicei, se prezintă foarte bine la un interviu pentru post, spunând tot ce trebuie să spună. Totuşi, multe nu îşi pot menţine acest compotament adecvat pentru mult timp şi sunt adesea concediate sau lucrează doar o scurtă perioadă de timp. Bineînţeles că spune că nu a fost vina ei. Dacă are un titlu profesional poate lucra în afara domiciliului sau îi poate influenţa pe alţii să facă cum doreşte ea. Sunt adesea dependente de mamele lor, chiar şi ca adulţi. Îşi poate suna mama de mai multe ori pe zi, deşi se poate plânge că mama ei este abuzivă, o scorpie, sau se comportă urât cu ea. Are o furie imensă care nu iese în evidenţă mereu. Atunci când  iese la suprafaţă, are o intensitate incredibilă. Poate trece de la o stare la alta imediat, deseori trece de la un zâmbet la furie, de parcă au un buton „schimbă” pe care îl pot apăsa într-un mod nenatural.

Sunt răzbunătoare. Ca şi rechinii, rareori renunţă în a ataca pe cineva pe care-l urăsc. Continuă să atace chiar şi atunci când alţii renunţă la furia lor. Deoarece rareori renunţă, soţul ei (şi adesea cei cu care muncesc) învaţă să îi ofere ceea ce îşi doreşte pentru că îşi dau seama că nu va renunţa până nu obţin acel lucru. Adeseori tânjesc după statut, de exemplu, să fie asociate cu vedete de cinema, sportivi cunoscuţi sau politicieni. Multe posedă blănuri, bijuterii, lucruri scumpe care le fac în mod superficial să se simtă importante. Adeseori scriu volume de notiţe, scrisori sau jurnale, uneori le oferă membrilor familiei pentru a-i face să vadă cât de dezamăgită este de comportamentul lor. Consideră mereu că are dreptul să îşi justifice comportamentul, oricât de scandalos sau de jignitor este. Niciodată nu este vina ei. Îi place să facă oamenii să se întoarcă unii împotriva celorlalţi. De exemplu, îi va spune unei persoane că o alta a spus un lucru negativ despre ea, ceea ce va fi o minciună sau o distorsiune despre ce a spus acea persoană într-adevăr. Acest lucru este urmat de informarea persoanei care a fost „citată” că cealaltă persoană a spus un lucru negativ despre ea. De obicei, aceste destăinuiri negative sunt făcute numai la promisiunea că nu poate fi repetat nimănui şi că este un secret. Ea face acest lucru pentru a crea probleme în relaţia dintre cele două persoane. Îi place să spună „Ai vrea să auzi ce a zis … despre tine?” Nu crede că acele două persoane vor discuta despre acel lucru vreodată pentru a descoperi minciunile ei. Îi place haosul. Dacă nu sunt probleme sau revolte în jurul ei, pare obsedată şi încântată în a le crea.

Femeile cu această tulburare folosesc sexul pentru a „înhăţa” bărbaţii, nu pare să le placă cu adevărat sexul, exceptând manipularea bărbaţilor. Adesea pretinde că îi place sexul pentru a convinge un bărbat să se căsătorească cu ea; pare că îşi pierde interesul faţă de sex atunci când este sigură că bărbatul este îndrăgostit. Poate folosi sexul pentru a face copii pentru ca apoi să-şi neglijeze soţul. Îşi poate trata soţul ca pe un sclav. Îl poate lovi, zgâria, sau poate arunca obiecte în el; acesta nu va spune nimănui despre ce s-a întâmplat pentru că îi este prea ruşine. Adeseori este preocupată mult timp în a-l înjosi pe soţ şi în a-i scade încrederea în sine, în acelaşi timp făcându-l să se simtă reponsabil pentru împăcarea ei, cu toate că acest lucru este imposibil. Atunci când simte că a mers prea departe iar soţul o poate părăsi, îşi schimbă comportamentul şi devine drăgăstoasă şi iubitoare pentru a-l împiedica s-o părăsească. De îndată ce simte că soţul crede că ea s-a schimbat, se întoarce la comportamentul ei abuziv. Bărbaţii căsătoriţi cu acest tip de femei pot povesti despre abuzul la care sunt supuşi, dar spun „Dar, o iubesc.” Ea este imposibil de mulţumit pentru că schimbă mereu ceea ce doreşte. De exemplu, o secretară căreia i-a fost permis să-şi creeze propriul birou, atunci când a fost livrat, s-a plâns că mărimea este greşită, înălţimea la fel etc. Atunci când şeful ei i-a atras atenţia că ea l-a creat, replica ei a fost că şeful ar fi trebuit să-i spună că schiţa este greşită, nu este vina ei. Au adesea probleme în a respecta spaţiul personal. Poate distorsiona gândirea soţului ei până în punctul în care el crede ceea ce îi spune ea să creadă, cum ar fi „Sunt o mamă bună.” Acest lucru îl reuşeşte prin tendinţa de a-l izola de prieteni şi de familie până când renunţă la ei şi îi vede rar.

Aceste femei progresează rar în terapie pentru că nu consideră că este ceva în neregulă cu ele…ceilalţi sunt în neregulă. Majoritatea nu consideră că au nevoie de terapie – nu sunt rănite dar îi rănesc pe cei din jurul lor. Îşi pot îndruma prietenii sau membri familiei la terapeut sau îşi duc copiii sau copiii adoptivi la terapie. Terapia este folosită pentru a demonstra că ea este o victimă sau cum i-au greşit ceilalţi, sau pentru a primi atenţie. În general, refuză să lucreze pe problemele ei sau să recunoască că are vreun fel de probleme. Vrea ca terapeutul ei să creadă povestea ei de victimă şi să îi ia partea în faţa celorlalţi. Părăseşte terapia atunci când terapeutul o confruntă, spunând că ea are un rol în problemă sau ia partea altcuiva din familia ei. Dacă este invitată la începutul şedinţelor de terapie ale copilului ei, va folosi şedinţa pentru ea, fără a se gândi că copilul ei trebuie să fie obiectul terapiei. De obicei, foloseşte terapia pentru a se plânge de alţii, nu pentru a se privi pe sine.

 Impactul pe care îl are femeia abuzivă asupra copiilor ei

Copiii cresc fără să înţeleagă că celelalte mame sunt diferite de ale lor. Nu vor înţelege rolul pe care l-au avut mamele lor în dezvoltare decât dacă cineva îi ajută să înţeleagă. Deoarece femeile abuzive consideră că niciodată nu este vina lor şi pentru că sunt imposibil de mulţumit fiindcă  schimbă continuu ceea ce doresc, copiii lor cresc cu impresia că sunt învinşi. Este normal ca un copil să încerce să-şi mulţumească mama; cu acest tip de mamă, copiii învaţă să renunţe… „Ce sens are, nu se va shimba niciodată.” Apoi generalizează această idee la multe aspecte din viaţă.

Chiar dacă femeile abuzive îşi încurajează copiii şi soţii, acest lucru se întâmplă în ariile în care ar face-o pe ea să arate bine dacă ei excelează (intrarea la facultate, câştigarea unui concurs de frumuseţe, a fi majoretă). Face deseori comentarii negative copiilor ei, dar mulţi dintre copiii cu acest tip de mamă spun că aceasta nu le-a făcut niciodată vreun compliment. Mulţi adulţi care au crescut cu o mamă abuzivă sunt inconştienţi de această lipsă de comentarii pozitive, până sunt întrebaţi „Ce fel de complimente îţi făcea mama ta?” Dacă le făcea un compliment, era de obicei însoţit de unul negativ, sau în faţa altora pentru a-i impresiona. De exemplu: „Eşti atât de inteligent, de ce nu poţi lua numai note de 10? Te porţi prosteşte şi nu ai nici o scuză pentru că eşti deştept.” „Ai o faţă frumoasă dacă n-ai fi atât de grasă.”

Mulţi copii cu mame abuzive cresc spunând în mod constant „Îmi pare rău” pentru orice mică greşeală. Au fost învinuiţi pentru atât de multe lucruri încât le este frică să mai facă greşeli şi să interpreteze greşit comportamentul (de exemplu, să taie ceva prea subţire în bucătărie atunci când ajută la gătit sau să verse apă pe masă). Mulţi încearcă să-i citească pe ceilalţi pentru a vedea dacă le este acceptat comportamentul, pentru că în acest mod au încercat să supravieţuiască alături de mama lor abuzivă. În viaţa adultă, abuzatorii apelează adesea la scuze şi la problemele lor în confruntări.

 Femeile abuzive şi alte tipuri de femei şi bărbaţi centraţi pe sine nu sunt fericiţi atunci când oferă lucruri altora. Cu alte cuvinte, mulţi oameni adoră să facă cadouri pentru că cel care le primeşte arată apreciere încât cel care le oferă este fericit. Mulţi copii care au crescut cu astfel de mame povestesc că mamele lor aşteptau ceva în schimb când făceau ceva pentru copiii lor. Ca adulţi, copiii care au crescut cu astfel de mame nu înţeleg când cineva le face un cadou doar pentru bucuria pe care o simt când îl primesc. Se pot simţi inconfortabil şi pot spune „Nu aveam nevoie de asta” sau cred că se aşteaptă ceva de la ei şi nu ştiu ce anume.

Sunt contopite cu copiii lor de sex feminin, uneori cu băieţii lor (nu se poate spune unde se termină copilul şi unde încep ele – nu vor ca şi copiii să crească şi să fie independenţi). Când copiii sunt mici, poate părea o mamă bună. Atunci când ajung adolescenţi, atunci când revolta şi independenţa sunt normale, folosesc orice tehnică pentru a menţine copilul dependent. În mod interesant, este mai abuzivă cu copilul rebel pentru că cel docil face ce vrea ea. Aşa cum bărbaţii abuzivi urăsc femeile, femeia abuzivă urăşte bărbaţii. Îi foloseşte pentru a-i manipula şi adeseori are nevoie de atenţia şi de aprobarea lor. Deoarece urăşte bărbaţii, fiii ei pot deveni o problemă pentru ea atunci când trec de copilărie. Dacă are loc un divorţ va dori să păstreze fetele iar fostul ei soţ să crească băieţii.

Doreşte ca alţii s-o vadă ca pe o mamă bună aşa că se va oferi voluntară să lucreze în clasa copilului ei sau în comitetul părinţilor, va vorbi tare cu copilul ei la piaţă „Când vom ajunge acasă vom citi două poveşti. Câte cărţi am citit în ultimele două sămpămâni?” Îşi va îmbrăca copilul cu haine moderne sau îi va înscrie la cursuri după şcoală sau diferite sporturi pentru a arăta bine.

 Deşi tatăl copiilor este adesea bun şi nu îi abuzează, rareori îi protejează de comentariile şi de comportamentul abuziv al mamei. Rolul părintelui este de a-şi proteja copiii de abuz şi să îi facă să se simtă în siguranţă. Deşi tatăl empatizează cu copilul, el joacă rolul unei rude care este la rândul ei abuzată. Va lucra până târziu pentru a o evita, lăsându-şi copiii cu mama abuzivă perioade lungi de timp. Nu este conştient de consecinţele abuzului, deşi este conştient că este abuzivă pentru că îl abuzează pe el. Acest lucru distorsionează percepţia copilului atât despre mamă cât şi despre tată şi are consecinţe pe termen lung.

Deşi aceste femei pot convinge că sunt mame bune, sunt centrate pe sine iar nevoile lor sunt primare faţă de cele ale copiilor ei. În cazuri extreme, îşi poate ucide copiii pentru a nu-i lăsa soţului ei în urma divorţului sau pentru că bărbatul cu care se întâlneşte nu doreşte o femeie cu copii.

În aceste familii, copiii sunt învinovăţiţi pentru accesele de furie ale mamei sau pentru comportamentul iraţional. „Nu o provoca pe mama ta” este avertizat copilul. Atunci când mama îşi pierde controlul, familia spune copilului „Vezi ce ai făcut?”, care apoi se simte responsabil pentru comportamentul mamei sale. Îşi poate învinovăţi copilul pentru tot: „Am cancer la sân din cauza ta; m-ai supărat pentru că eşti un copil îngrozitor, aşa că dacă mor, e vina ta”. Acceptarea responsabilităţii pentru ceva ce n-au făcut sau nu pot controla se extinde în viaţa adultă şi conduce la sentimentul de vină.

Tinde să fie abuzivă cu copiii care sunt rebeli şi refuză să fie supuşi şi docili. Deşi pare că această mamă urăşte copilul şi îl învinovăţeşte pentru orice greşeală, nu doreşte ca el/ea să se mute departe de casă atunci când devine adult. Multe se plâng altor membri ai familiei că sunt victime ale copiilor lor.  Adeseori îşi educă copiii acasă pentru a avea mai mult control asupra lor.

Atunci când comportamentul unei mame abuzive este văzut în mod realist, pare că doreşte să distrugă sufletul copilului ei şi stima de sine, ca o tehnică de a păstra copilul lângă ea.

Femeile abuzive au adesea tulburări de personalitate borderline şi de tip narcisic. Deşi nimeni nu are toate caracteristicile descrise mai sus, cu cât se regăsesc mai multe la o singură persoană, cu atât mai probabil se aplică acest diagnostic. Aceste caracteristici au fost adunate în urma unor cercetări, pe baza DSM IV şi prin cunoştinţe acumulate din experienţa personală, poveşti spune de soţi, alte persoane semnificative, copiii femeilor abuzive.