Gândind în afara cutiei

Într-o zi, un ursuleţ stătea lângă lac… uitându-se tăcut la ce se întâmpla în jurul său… bucurându-se că este relaxat şi calm… ursuleţul avea unul sau doi prieteni buni printre păsări şi celelalte animale… ori de câtre ori un animal mare şi important apărea… ursuleţul devenea agitat sau ruşinat sau zicea ceva greşit… nu ştia niciodată ce să facă.

Ursuleţul se gândea la asta, când o voce i-a zis „Cum ţi-ar plăcea să fie lucrurile?”. Ursuleţul s-a uitat în jur tresărind… şi a văzut o pisică cu urechi mari care atârnau, stând pe o cutie mică şi uitîndu-se aşa cum fac pisicile.

– Cine eşti? a întrebat ursuleţul.
– Asta nu e important, a spus pisica cu urechi mari. Tu ştii cine eşti tu? Asta este important.
– Cum ai ajuns aici?
– Nici asta nu este important, a spus pisica şi a început să muşte dintr-un peşte.
– Stai pe o cutie care arată hazliu, a spus ursuleţul după un timp.
– A, asta – nu e o cutie, e o carte de fapt.
Ursuleţul s-a uitat la carte pentru un timp şi a spus:
– Nu pare prea confortabilă.
– Nu e făcută ca să fie confortabilă. Ea te lasă să faci ce vrei.
– Wow, a spus ursuleţul impresionat. Orice vrei?
– Mmmm.
– Şi o să mă lase să fac ce vreau? a spus ursuleţul plin de speranţă.
– Desigur, a spus pisica, ce se afla acum în iarba de la marginea apei căutând un alt peşte. Trebuie doar să-ţi imaginezi ceea ce vrei şi cartea se va deschide la pagina potrivită.

Ursuleţul s-a tot gândit… şi s-a uitat concentrat la carte… era ceva pe care ursuleţul întotdeauna şi l-a dorit… dar nu a îndrăznit… nu era imposibil, nu-i aşa? Sau era?… sau poate nu… şi în timp ce mintea ursului se întreba dacă cartea ar putea…cartea s-a deschis dintr-o dată.

– Ah, zise pisica cu gura plină de peştişori aurii. Văd că ai facut-o să meargă.
– Dar nu sunt sigur ce să fac mai departe, a spus ursuleţul nervos.
– Simplu. Uite-te la instrucţiuni şi aplică-le.

Ursuleţul s-a uitat în carte, unde erau instrucţiunile de care avea nevoie. Ursuleţul era fericit. Era atât de simplu. Să faci ca în carte. Era evident ce trebuie făcut. Şi după ce i-a spus repede „Mulţumesc, oricine ai fi!”, a pornit pe cărare să încerce.

După câţiva paşi, a apărut o familie de răţuşte care se plângea că lipseau peştişorii aurii. Apoi toţi cei doisprezece pui de raţă au început să ţipe şi în toată agitaţia şi zgomotul, ursuleţul a uitat instrucţiunile.

Aşa că s-a întors şi a găsit pisica mulţumită, scărpinându-se pe burtă cu un băţ, iar cartea era închisă.
– Ce fac acum? s-a plâns ursuleţul.
– De ce nu te gândeşti la alt lucru pe care vrei să îl faci? a spus pisica.

Aşa că ursul s-a tot gândit şi era preocupat dacă să întrebe despre una sau despre alta, când cartea s-a deschis de una singură. Surprins, ursuleţul s-a uitat în ea, şi iarăşi, instrucţiunile exacte erau acolo… cum să facă un lucru şi mai important de care avea nevoie ursuleţul.

Repede, ursuleţul a pornit iar pe cărare, hotărât să ignore tot ce îl distrăgea… mergând cât se poate de repede… s-a împiedicat de rădăcina unui copac. „Fir-ar să fie!” a spus ursul. „De ce mi se întâmplă asta întotdeauna numai mie? De ce nu e cărarea liberă cum ar trebui să fie…” şi plângându-se astfel, ursuleţul a uitat instrucţiunile.

– Iar te-ai întors? l-a întrebat pisica, ocupată să cioplească un flaut din oasele unui peşte. Ei bine, ar trebui să ştii cum merge de-acum. Nu ai nevoie de mine să-ţi spun, şi l-a lăsat pe ursuleţ să-şi vadă de treabă, fluierând câteva note.

Ursuleţul de-abia se gândea când cartea s-a deschis dintr-o dată, atât de tare încât s-a rotit în aer înainte să cadă pe pământ. „Ce bun am devenit la asta” se gândea ursuleţul şi a pornit imediat pe cărare, îndepărtând frunzele şi fiind foarte atent la rădăcinile copacilor. Ursuleţul făcea progrese, înaintând şi făcând cel mai important lucru… când a început să plouă… şi ursuleţul cel naiv a început să se gândească să ajungă acasă întrebându-se dacă ferestrele erau închise sau nu… şi după un timp mergea obosit înapoi pe cărare, mâhnit şi nefericit şi ud, de asemenea.

Ursuleţul găsi pisica stând confortabil în faţa focului sub un adăpost şi cântând la flaut. În timp ce melodia se termina… câteva note triste pluteau în aer… pisica s-a întins leneş şi a zis
– Ştii, mă întreb dacă nu cumva presupui ceva.
Ursuleţul s-a gândit la asta şi a înţeles că pisica avea dreptate.

Pagini Similare

Distribuie