Liliacul

 Erna şi Grigore sunt colegi de bancă. Grigore este cam nervos pentru că doamna învăţătoare a aşezat lângă el tocmai o fetiţă. Nici Erna n-a fost încântată când a aflat că va sta lângă un băiat prost şi va fi departe de prietenele ei.

A luat ceva vreme până când aceştia doi au schimbat cel puţin câteva vorbe. Grigore a necăjit-o de vreo două, trei ori pe Erna, dar a început s-o necăjească serios după ce a auzit şuşotind două colege „Grigore e îndrăgostit de Erna”. Această afirmaţie a fost tare jenantă. Primul lucru care i-a venit în minte a fost că ce vor spune prietenii săi. Sigur vor râde de el şi-şi vor bate joc. Trebuie să aibă grijă ca nimeni să nu-l poată acuza că o place pe Erna.

Nu-i o misiune uşoară, deoarece Erna i-a plăcut într-un fel, chiar de la-nceput. Nu este o mimoză pârâcioasă şi nici nu e laşă. Este aproape ca un băiat, se gândeşte Grigore. Întocmai această calitate i-a ajutat să se împrietenească. S-a întâmplat într-o zi când Grigore a necăjit-o din nou, că Erna l-a pălmuit zdravăn. Când doamna învăţătoare a tras-o la răspundere pentru fapta sa, Erna n-a suflat nici o vorbă despre faptul că Grigore o necăjeşte mereu. Fapta sa i-a plăcut atăt de mult lui Grigore, încât în pauză a servit-o cu o bucată din prăjitura lui. Aşa s-a pecetluit prietenia lor.

În viaţa amândurora este un element comun. Amândoi trăiesc cu un singur părinte. Erna trăieşte la tatăl ei, mama s-a recăsătorit şi are alţi copii. Erna e foarte mândră de micuţul său frate vitreg. Are voie să-l îngrijească, să-l plimbe cu căruciorul. Rudi, soţul nou al mamei este un om drăguţ. Erna se distrează de minune cu el. Erna are şi două bunici care au grijă de ea. Astfel, Erna e mulţumită de viaţa ei, chiar dacă e singura din clasă care nu trăieşte împreună cu mama.

Şi părinţii lui Grigore au divorţat, însă el trăieşte împreună cu mama sa precum alţi colegi în clasă Veronica, Bettina şi Pavel. El nu este deci într-o situaţie excepţională. Numai că, din păcate îşi poate petrece foarte puţin timp cu tatăl lui care călătoreşte mereu.

Grigore s-a obişnuit să trăiască numai cu un părinte şi nici nu-l deranjează prea mult. Însă dacă ceilalţi băieţi povestesc de tatăl lor îi pare rău că el n-are ce să povestească. În aceste momente doreşte din tot sufletul să participe împreună cu tatăl său la nişte aventuri, să aibă măcar câteva amintiri comune. Îşi imaginează tatăl ca pe un erou care-i impresionează pe ceilalţi copii. Dealtfel şi el este mulţumit cu viaţa sa deoarece o iubeşte nespus de mult pe mama sa. Cu mama poate discuta despre orice şi dacă timpul îi permite participă la toate jocurile.

Grigore merge cu plăcere în vizită la Erna. S-a împrietenit cu tatăl ei. Cea mai mare bucurie pentru el e când este invitat cu ei în excursie, deoarece tatăl Ernei îi explică o grămadă de lucruri despre natură şi îl învaţă cum poţi să fentezi un portar la fotbal. Asta nu-i prea convine Ernei. Este puţin geloasă, nu vrea să-l împartă cu nimeni pe tata. Ştie foarte bine că tatăl ei o va iubi mereu, totuşi se teme ca nu cumva cineva să i-l fure. Noroc că şi ea se distrează mai bine dacă Grigore e cu ei, aşa că gelozia îi dispare în curând din suflet.

Se apropie vacanţa de vară. Tatăl Ernei se hotărăşte ca să petreacă vacanţa într-un hotel mare, rezervat pentru familişti. O întreabă pe Erna:

-I-am putea invita pe Grigore şi pe mama lui să vină cu noi în vacanţă?

Erna e de-acord. Atât Grigore cât şi mama sa se bucură pentru vacanţa asta împreună.

Hotelul familiştilor arată ca o staţiune pentru copii, cu diferenţa că aici vin şi părinţii. Sunt educatori care fac programe ca copiii să se distreze mereu. Uneori participă şi părinţii la jocuri şi se simt la fel de bine ca şi copiii. La masă Erna, Grigore, mama lui şi tatăl ei stau binenţeles împreună. Cei doi adulţi se simpatizează şi discută foarte mult.

Însă, la un moment dat atmosfera se strică. Erna e rece şi respingătoare la masă, ocoleşte privirile mamei lui Grigore. Grigore răspunde obraznic la o întrebare şi intră în contradicţie cu tatăl Ernei. Tensiunea este mare şi între cei doi copiii. Grigore o necăjeşte din nou pe Erna, dar de data aceasta fetiţa îl pârăşte la tatăl ei.

-Ce s-a întâmplat azi cu voi? întreabă mama lui Grigore. Erna chiar nu-ţi mai plac deloc? Spune-mi, de ce nu?

-Este secretul meu, răspunde Erna printre dinţi şi fuge de la masă. Tatăl ei porneşte după ea deoarece vrea să aibă cu ea o discuţie serioasă.

-Hai s-o căutăm pe Erna! îl cheamă mama pe Grigore.

-Nu!, se opune acesta. Tu rămâi cu mine! Ce treabă avem noi cu ei? Mă bucur că nu sunt aici. Sper ca Erna să nu se mai întoarcă niciodată! Nu pot s-o sufăr nici pe ea, nici pe tatăl ei!

Dorinţa pripită al lui Grigore era cât pe ce să se împlinească.

Erna este nervoasă şi tristă. De când a descoperit că tata începe s-o îndrăgească pe mama lui Grigore, nu mai are linişte. Se teme că tata ar părăsi-o pentru altcineva. Ştie, că asta e o prostie, că tata n-o poate părăsi, totuşi e nesigură şi geloasă.

Este foarte tulburată. Aude că tatăl ei o strigă şi o roagă să-l aştepte. Dar acum nu vrea să discute cu tata. Aleargă, aleargă din ce în ce mai repede până nu-l mai vede şi nu-l mai aude pe tata. Nu vrea să vadă pe nimeni, îi vine să se ascundă de toată lumea.

După un timp ajunge în mijlocul unui peisaj nemaivăzut, stâncos. N-are în gând altceva, decât că vrea să dispară pentru câteva ore să nu vadă pe nimeni. Să se îngrijoreze tata! Poate astfel îşi dă seama cât de importantă este ea pentru el.

Nici nu-i trece prin cap că nu este cinstit şi lipsit de pericol ceea ce face. Nu se gândeşte la nimic, intră printr-o crăpătură îngustă într-o peşteră. Înaintează şi e din ce în ce mai întuneric. Îi pare rău că a intrat. Se hotărăşte să se întoarcă şi să discute totul cu tata. Porneşte la stânga, apoi drept înainte, apoi la dreapta. Se miră că nu dă de crăpătura luminoasă pe unde a intrat. Îşi dă sema cu disperare că s-a rătăcit. Ochii ei s-au acomodat cu întunericul şi caută cu înfrigurare drumul spre ieşire. Însă se rătăceşte şi mai rău în coridoarele adânci. Trebuie să se odihnească puţin, e sleită de puteri. Se reazemă de peretele rece şi umed al peşterii. Altă spaimă: vede ceva lumini. Este privită de ochi strălucitori.

-Cum se poate să intri în ţinutul nostru? întrebă cu severitate dar totuşi binevoitor fiinţa cu ochii strălucitori.

-Am vrut să mă ascund în peşteră, dar m-am rătăcit, explică Erna.

-Asta este pentru că voi, oamenii sunteţi nişte fiinţe slabe: nu vedeţi şi nu auziţi bine. Îţi arăt eu drumul către ieşire şi te voi conduce la tatăl tău. Însă trebuie să aştepţi până se va întuneca, pentru că mă dor ochii din cauza luminii. Până atunci putem discuta.

-Cine eşti tu, de fapt?

-Cine sunt eu? Dar nu mă cunoşti? Eu sunt liliacul. Cine altcineva te-ar putea ajuta şi te-ar putea scoate din peşteră? întreabă puţin jignit liliacul.

„Pfui, liliacul! Ce animal scârbos şi respingător!” se gândeşe Erna şi priveşte precaut spre el.

-Haide, îţi prezint familia mea! liliacul arătă cu aripa înspre un colţ din adâncul peşterii. Fetiţa doar acum îşi dă seama că deasupra capului ei atârnă o mulţime de trupuri mărunte.

Dintr-odată încep să se mişte cu toţii şi să dea din aripi în semn de salut. Toţi vor ca să se prezinte primii. Liliacul îi prezintă pe rând:

-Aceştia sunt părinţii, bunicii, mătuşile, unchii. Iar aceia sunt copiii noştri.

Erna nu-i poate deosebi.

-Sunteţi atât de mulţi! Nu vă pot deosebi! Dacă trăiţi aşa de înghesuiţi, nu vă certaţi des? Copiii voştri nu sunt geloşi?

-De ce-ar trebui să fie? N-ar avea nici un rost. Toţi aparţinem unul celuilalt. Nu-i nedreptăţim cu nimic pe copiii noştri prin faptul că iubim şi celelalte rude ale noastre şi prietenii noştri. Dragostea nu se poate felia ca un tort.

-Dar se poate întâmpla ca să iubim un prieten nou mai tare decât pe copiii noştri, se opune Erna. Atunci timpul petrecut cu ei va fi oricum împărţit.

-Crezi că tatăl tău se poate recăsători, nu-i aşa? Crezi că te va iubi mai puţin, dacă-şi petrece o parte din timp şi cu ei? De aceea eşti îngrijorată? Prietenul tău, Grigore are aceleaşi gânduri ca şi tine. El crede că tatăl tău îi fură ceva din iubirea mamei.

-Ce prostuţ e! Tatăl meu n-ar face una ca asta! Şi Grigore l-a iubit întotdeauna pe tata, era prietenul său cel mai bun. N-am înţeles până acum, de ce s-a comportat atât de obraznic în ultimul timp cu el.

-Din acelaşi motiv ca şi tine: pentru că este gelos şi îngrijorat.

-Dar pe el mama nu-l va părăsi niciodată! E atât de mândru de el! El nu ar putea să-şi piardă mama ci ar câştiga un prieten: pe tatăl meu. Erna încă nu poate să accepte că situaţia sa este identică cu cea a prietenului său.

-La fel ca şi tine, Grigore ţi-a povestit ce mamă fantastică are şi desigur are dreptate. Mama lui ţi-ar putea fi prietenă, dacă-i dai o şansă. Cu mama ta şi cu nenea Rudi te-nţelegi bine, nu-i aşa?

-Asta-i altceva! se opune Erna. Nu trăiesc împreună cu ei.

-Şi dacă ai trăi împreună, l-ai urâ dintr-odată pe nenea Rudi? Nu cred. Ţie ţi-e teamă că tatăl tău te va părăsi pentru o altă femeie. Vorbeşte deschis cu tatăl tău despre asta şi vei vedea că poţi avea încredere în el. Crede-mă că este un lucru foarte plăcut să trăieşti într-o familie mare în care toată lumea iubeşte copiii. Noi, liliecii nu suntem niciodată geloşi, deşi legăturile noastre familiale uneori sunt foarte încurcate. Vezi cât de paşnic putem trăi într-un grup atât de mare? Suntem prieteni şi nu ne interesează ce grad de rudenie este între noi. Ne bucurăm pentru fiecare prieten nou.

-Eşti prietenul meu, spune Erna şi nu mai are părerea că liliacul e urât.

-Aşa e, suntem prieteni. Şi vom rămâne mereu, chiar dacă acum trebuie să ne despărţim pentru că s-a întunecat şi te conduc acasă. Tatăl tău cred că s-a îmbolnăvit de îngrijorare.

Erna s-a despărţit cu greu de liliac. „Ce bine să ai un prieten sau o prietenă mai în vârstă cu care să poţi discuta despre problemele tale.” s-a gândit Erna. „Îmi va lipsi.”

Dintr-odată o vede pe mama lui Grigore alergând către ea şi strângând-o în braţe.

-Cât de mult mă bucur că n-ai păţit nimic! Tatăl tău va fi fericit!

Îl caută pe tatăl fetiţei. Mama băiatului se întoarce în hotel ca aceştia doi să poată discuta nestingheriţi. Liliacul a avut dreptate. Erna poate avea încredere în tatăl ei.

A doua zi la micul dejun conştiinţa copiilor este încărcată. Erna are remuşcări pentru că l-a îngrijorat pe tata, iar Grigore pentru că şi-a dorit ca Erna să nu se mai întoarcă niciodată. Grigore este chemat de mama să se joace bedminton, Erna este invitată de tatăl ei într-o excursie la cetate.

-Am putea face un schimb propune Grigore. Du-te tu cu mama mea să joci bedminton, iar eu voi pleca cu tatăl tău la cetate.

Erna ezită puţin, apoi se gândeşte la liliac şi primeşte propunerea.

Cu mama lui Grigore discută apoi aşa de bine, cum a discutat cu liliacul. Descoperă că femeia este ca o prietenă pentru ea.

-Hai să ne întoarcem la băieţi, spune mama lui Grigore şi o ia cu prietenie de mână.

Aude ceva zgomot şi vede liliacul. Cu o mână îi face semn, cu cealaltă o ţine pe noua ei prietenă.

Când se termină vacanţa Erna primeşte în dar de la mama lui Grigore hârtie de scris movuliu. Pe plicuri şi-a sris numele şi adresa, a pus şi timbre pe fiecare.

-Aş vrea să avem un secret. Atât de bine ne-am înţeles, ce-ar fi să corespondăm? Am putea să ne împărtăşim secretele prin aceste scrisori. Vrei?

-Ar fi foarte interesant, dar eu încă nu ştiu cum se scrie o scrisoare.

-Nu e o problemă. Putem să corespondăm prin desene!

-Ce secret minunat avem noi două!

Erna nu ştie când şi unde, cât de des se întâlneşte tatăl ei cu mama lui Grigore, nu ştie cât se iubesc, dar de un lucru este sigură, Grigore şi mama sa îi sunt buni prieteni.

Prima imagine pe care o primeşte de la mama lui Grigore este un liliac frumos desenat. Erna înţelege imediat semnificaţia desenului şi citeşte multe din el. O prinde deasupra patului, iar celelalte desene, care mai sosesc vor fi puse în lădiţa secretă.

 Desenează secretele pe care le-ai împărtăşi corespondentului tău.

                                                                          

                                                    Povestea terapeutică – Maria Dorina Paşca