Povestea băieţelului şi a dragonului

Ion era un băieţel care nu avea suficientă încredere în el şi care în fiecare seară obişnuia să se joace cu dragonul său de pluş, pe care-l botezase „Foc”.

Într-o seară, după ce băiatul pronunţă o formulă magică dintr-o carte, dragonul de pluş prinse viaţă. Foc îi povesti băiatului stupefiat că, dacă vrea să rămână un dragon cu viaţă, trebuie să treacă prin mai multe încercări.

Imediat Ion spuse că el nu este capabil să rezolve situaţii dificile, dar după multe discuţii din care înţelese că nu există altă posibilitate ca să-ţi salveze iubitul dragon, se hotărâ să încerce.

Ion porni la drum alături de dragon care-i dărui un arc cu săgeţi fermecate. După o oră de mers, nu întâmpină nici o dificultate, ceea ce-l făcu pe Ion să aibă mai multă încredere în el.

Dar, ceea ce Ion nu observase, era o ceată de lupi flămânzi ce-i urmăreau de ceva vreme.

Obosit, Ion hotărâ să se oprească puţin să-şi mai tragă sufletul. Dintr-o singură săritură, şeful lupilor îl trânti pe băiat la pământ. Ion ţipă puternic şi după mai multe încercări reuşi să dea lupul la o parte. Un urs care trecea pe acolo, văzu toată scena şi puse haita pe fugă. Băieţelul îi mulţumi din suflet ursului care se oferi să-l însoţească în această misiune, dar Ion refuză, spunând că se întoarce acasă pentru că nu mai este în stare să continue. „Poftim, ţine aceste ghiare din labele mele şi ele te vor ajuta să-ţi îndeplineşti dorinţa, iar dacă vei fi în pericol ele te vor salva.”

Ion acceptă şi porni repede mai departe pentru că odată cu răsăritul soarelui, magia dispărea. Porni deci, tot mai decis să-şi atingă scopul. Zgomotele nopţii îl speriară teribil, dar strânse ghiarele ursului între degete şi-şi văzu de drum.

Un râu tumultuos îi blocă drumul. Curajos, Ion se aruncă în apă, dar un rechin se apropie furios de el. Fără să stea pe gânduri, Ion scoase arcul şi trase în rechin. Săgeata magică îl nimeri şi rechinul se transformă într-o ţestoasă uriaşă care îl transportă pe malul celălalt.

După o bucată de vreme, băiatul se trezi la poalele unui munte uriaş. Se uită în jurul său şi văzu că se afla în ţara dragonilor. În jurul său se aflau o mulţime de arbori viguroşi, cu excepţia unuia pipernicit.

Instinctiv băiatul se simţi atras de acest arbore. Deodată văzu în vârful său o frunză neobişnuit de strălucitoare. Se căţără şi o rupse şi instantaneu aceasta se transformă într-o pudră magică, iar dintr-un nor de fum coborî dragonul său. Imediat dragonul îl imbrăţişă şi-l felicită pentru curajul şi tenacitatea sa, care i-au salvat viaţa.

Ion a învăţat de la prietenul său că, dacă vrei cu adevărat un lucru, îl vei obţine, deşi uneori acest lucru nu e uşor. Din acel moment, Ion nu a mai spus niciodată că nu este capabil să rezolve ceva şi a fost tare mândru de asta.

 

a) indicaţii terapeutice:

-abandon în faţa unei greutăţi;

b) efecte dorite:

-stimularea încrederii în sine;

-ajutarea cuiva care se crede incapabil;

-conştientizarea potenţialului propriu.

                               

                                            Povestea terapeutică – Maria Dorina Paşca 

Pagini Similare

Tags

Distribuie