Vindecarea adicţiei

Această metaforă se utilizează pentru persoanele aflate în tratamentul pentru vindecarea adicţiilor. Metafora pentru vindecarea adicţiei este folosită în tratamentul sau terapia clienţilor cu dependenţe care ar putea avea recidive şi care consideră progresul lor nesemnificativ. În tratamentul adicţiilor, clienţii simt adesea că orice altceva în afara succesului total înseamnă eşecul total. Gândirea în alb şi negru (în extreme) este tipică pentru dependenţii de substanţe. Această poveste terapeutică este o metaforă utilizată în recuperarea persoanelor dependente.

Această metaforă subliniază faptul că a greşi în procesul de vindecare este de aşteptat şi de acceptat pe parcursul procesului, greşeala nu înseamnă că ai eşuat, întotdeauna ai resurse şi poţi să reiei de unde te-ai oprit. Mesajul pentru clienţi este că deşi ai eşuat pe traseu, ai rămas cu ceea ce ai câştigat până acum, şi poţi cere ajutor celorlaţi. Metafora vindecării adicţiei este utilă în terapia adicţiei.

 

Metaforă pentru vindecarea adicţiei

Când eram student, am ieşit într-o după-miază de iarnă şi am descoperit că maşina mea veche nu pornea. Am stat treaz toată noaptea să-mi termin lucrarea … ultima parte pentru examenul meu final … am lucrat atât de mult timp la ea … de fapt am lucrat la ea în utimele zile fără să dorm… eram epuizat. Terminasem 365 de pagini şi eram presat de timp. Trebuia  s-o trimit prin poştă înainte de termenul limită. Era foarte important pentru mine. Dacă nu procedam bine de data asta… ei bine, nu ştiu ce avea să se îmtâmple… aşa că m-am hotărât şovăielnic să merg pe jos până la oficiul poştal care era la 10 străzi depărtare. Vremea era groaznică, era cenuşiu şi jalnic… pe şosele era noroi şi gheaţă pe trotuar. După tot efortul depus de mine era incorect să fiu ţinut în loc aşa.

Am început să merg cu atenţie la început… fiind foarte atent  pe unde calc… apoi am devenit mai încrezător… mă grăbeam să ajung acolo… am început să nu mai acord atenţie… şi dintr-o dată m-am trezit pe spate… lovit şi cu dureri… stăteam acolo obosit… şi-mi imaginam că toată lumea râde de mine.

Îmi venea să renunţ atunci în momentul acela, ştii? Poate că efortul meu nu fusese îndeajuns de bun… puteam să petrec mai mult timp la lucrare… nu ştiam dacă este destul de bună… poate mă păcăleam… poate nici nu va trece mai departe… în acel moment nici nu ştiam dacă mai vreau diploma… nu ştiam dacă a meritat tot efortul… Poate nu-mi era dat să trec… maşina, somnul… zăpada.

Dar cum stăteam acolo simţindu-mă ca un prost, dezamăgit şi cu dureri şi întrebându-mă ce rost are, mi-am văzut reflexia în geamul unui magazin. M-am văzut stând în zăpadă şi noroi arătând ridicol. Arătam ca un nătâng şi am început să râd. Şi oamenii care treceau pe lângă mine, au început să râdă cu mine… şi doi dintre ei, nişte străini, m-au ajutat să mă ridic.

Ei nu ştiau, dar înăuntrul meu, eu încă râdeam. Pentru că am văzut altceva reflectat în acel geam. Am văzut, într-un moment , cât de departe ajunsesem. Am văzut că în comparaţie cu asta, mai aveam atât de puţin de mers. Doar să ajung la oficiul poştal şi se termina.

Am alunecat şi am căzut destul de rău… mă lovisem… râseseră de mine… dar am putut să râd eu de mine. Poţi să râzi întotdeauna de tine, nu-i aşa? Uitându-mă în urmă… progresasem destul de mult. Poate că fusesem nerealist, poate că încercasem prea mult… dar am realizat că atunci când aluneci, nu o iei de la început. Căderea mea fusese doar o întrerupere… eram încă pe drumul spre oficiul poştal. Am alunecat, n-a fost sfărşitul drumului, dar nu era nici începutul. Rămâi cu ceea ce ai câştigat până acum, nu-i aşa? Distanţa pe care am parcurs-o era tot acolo, şi tot progresul pe care îl făcusem conta. Puteam să văd unde mă duc.

Aşa că mi-am masat spatele care mă durea, am decis să fiu atent pe unde călcam şi am pornit înainte… lovit şi ruşinat, dar mîndru de ceea ce făcusem… şi ştiind că am învăţat ceva…

Pagini Similare

Distribuie